02.12.2020

Ședința Consiliului Permanent al UIHJ

În data de 26.11.2020 a avut loc ședința Consiliului Permanent al UIHJ. În virtutea situației sanitar-epidemiologice, evenimentul a fost organizat on-line.

La ședința Consiliului Permanent au participat reprezentanții a 45 de țări – membre, printre care și Republica Moldova.

În cadrul lucrărilor Consiliului Permanent,  a fost votată cererea de aderare la UIHJ a organizației profesionale a executorilor judecătorești din Republica Dominicană, care urmează a fi validată prin votul proximului Congres al UIHJ.

Rapoartele financiare și cele de activitate ale UIHJ și instituțiilor din cadrul acesteia la fel au fost supuse votului.

A fost discutat și proiectul bugetului pentru anul 2021, cât și proiectul de modificare a Statutului UIHJ. Ultimul document va fi supus votului Congresului în noiembrie 2021.

De asemenea, au fost discutate candidaturile țărilor pentru organizarea Congresului Permanent de primăvară  - și-au depus candidaturile în acest sens 2 țări – Spania și Olanda.

Președintele UIHJ Marc Schmitz, a trecut în revistă provocările și dificultățile cu care se confruntă executorii judecătorești pe fundalul crizei COVID 19, evocând memoria colegilor decedați în ultima perioadă.

Participanții au evocat și marea pierdere a președintelui de onoare a UIHJ – Jacques Isnard, trecut în neființă la 23.11.2020.

Spre final, Președintele UIHJ a confirmat intenția de organizare a Congresului Mondial al executorilor judecătorești în noiembrie 2021 la Dubai.

Informațiile relevante pentru înregistrare vor fi transmise începând cu februarie 2021.






SRL "Progressive Dynamics" © 2017 Moldova