Ziua Constituției Republicii Moldova
Adoptarea Constituției Republicii Moldova la 29 iulie 1994 a marcat începutul evoluției democratice a Republicii Moldova. Este actul juridic care stabilește agenda colectivă a schimbărilor sociale și politice - afirma Tudor Panțâru, președintele Curții Constituționale, în cadrul ceremoniei dedicate celebrării Zilei Constituţiei.
Festivitatea a avut loc în Sala Mare a Palatului Republicii, astăzi, 28 iulie. La eveniment a participat şi preşedintele UNEJ Moldova.
Oficialii naţionali, ambasadorii, cît şi reprezentanţii Curţilor Constituţionale din Lituania, România, Germania, Georgia şi Ukraina, prezenți la manifestare au menționat că obligaţia instituțiilor statului e să garanteze drepturile și libertățile stabilite prin Legea Supremă.
Atît premierul Republicii, Pavel Filip, cît şi preşedintele Parlamentului, Adrian Candu, au indicat importanţa stabilităţii şi evitării polarizării în societate, îndemnînd spre menţinerea valorilor democratice.
Cu ocazia acestei sărbători, aducem felicitări tututror celor, care, prin munca sa contribuie la afirmarea zilnică a valorilor constituţionale!
Colegilor - executori judecătoreşti le dorim multă tenacitate şi le mulţumim pentru efortul depus în afirmarea şi impunerea valorilor constituţionale - or, şi prin munca lor, se impune supremaţia legii în statul nostru.