UNEJ a dispus suspendarea publicării numărului licenței în actele emise de Colegiul Disciplinar
Problema asigurării dreptului fundamental la viaţă intimă şi privată, în contextul intensificării utilizării procesării automate a datelor personale, constituie un domeniu, pe cît de important, pe atît de sensibil.
În context, date fiind controversele referitor la publicarea pe pagina web oficială a Ministerului Justiției și Uniunii Naționale a executorilor judecătorești a deciziilor emise de Colegiul disciplinar cu indicarea numărului licenței executorului judecătoresc, reieşind din necesitatea de a asigura respectarea exigențelor legale în ceea ce privește siguranța, protecția și confidențialitatea datelor, inclusiv a datelor cu caracter personal, UNEJ a sesizat Centrul Național pentru protecția datelor cu caracter persoanl, în vederea expunerii poziției acesteia vis-a-vis de coraportul între numărul licenței executorului judecătoresc și informațiile calificate drept date cu caracter personal, în accepțiunea Legii nr.133 din 8 iulie 2011.
Totodată, în vederea neadmiterii eventualelor neconformitatăți în materie de prelucrare a datelor cu caracter personal, pînă la elucidarea completă a circumstanțelor prenotate, s-a dipus suspendarea indicării numărului licenței executorului judecătoresc vizat în sesizare în actele emise de Colegiul disciplinar, transmise spre publicare pe pagina web oficială a Ministerului Justiției și a Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești.