Despre sechestrul asigurator, dintr-o altă dimensiune
Executarea măsurilor de asigurare a acțiunii civile constituie un subiect destul de controversat în ultima perioadă, ce ridică multe semne de întrebare atît celor, ce le dispun, dar mai cu seamă – celor, ce le aduc la îndeplinire.
Iată că autoritățile din Suedia abordează lucrurile dintr-o altă perspectivă, admițînd, întru executarea forţată a deciziei Curţii de Apel a districtului Svea din Stokholm, Suedia, conform căreia statul Kazah urmează să achite companiilor familiei Stati prejudicii de 506 milioane dolari, punerea sub sechestru asupra activelor în valoare de 22 miliarde de dolari ale Kazahstanului, ceea ce depășește suma datoriei de apx. 40 de ori.
În Republica Moldova, asemenea acțiuni ar fi fost sesizate imediat, executorul judecătoresc fiind pus sub urmărire penală pentru abuz sau depășire de atribuții.
Semnificativă este înțelegerea faptului, că sechestrele asiguratorii nu constituie măsuri de executare silită propriu-zise, avînd ca scop doar indisponibilizarea și conservarea patrimoniului activ al debitorului, fiind consecința directă a neexecutării obligațiilor sale față de creditor.