Admiterea în calitate de executor judecătoresc stagiar
În conformitate cu prevederile art. 9 al Legii privind executorii judecătorești și p. 6, 7, 17 al Regulamentului privind condițiile de efectuare a stagiului profesional și Statutului UNEJ, Uniunea Națională a Executorilor Judecătorești anunță organizarea concursului pentru admiterea în calitate de executor judecătoresc stagiar.
Candidații care doresc să participe la concurs vor depune următoarele acte:
a) cerere adresată Uniunii;
b) copia buletinului de identitate;
c) copia diplomei de licențiat în drept și anexei la diplomă;
d) copia carnetului de muncă (în cazul în care există);
e) curriculum vitae;
f) cazierul judiciar;
g) certificatul medical (narcologic și psihiatric) ce confirmă că candidatul este apt din punct de vedere medical;
h) declaraţia pe propria răspundere prin care se obligă, în eventualitatea admiterii la stagiere, să nu desfăşoare alte activităţi remunerate, cu excepţia activităţii didactice, ştiinţifice şi de creaţie, precum și de mediator sau arbitru.
i)dovada achitării la contul de decontare a taxei pentru înscrierea la concurs în sumă de 2000 lei:
beneficiar – UNEJ
IBAN: MD40EX0000002251619328MD
B.C. "EXIMBANK-Gruppo Veneto Banca" S.A. filiala nr. 3,
cod bancar: EXMMMD22404
cod fiscal 43308010.
Actele indicate la lit. a) și lit. h) se întocmesc în baza formularelor disponibile pe pagina web www.unej.md în rubrica „cadrul normativ” sau primite la sediul UNEJ.
Copiile actelor se prezintă împreună cu documentele originale pentru a verifica veridicitatea lor.
Actele se depun la sediul UNEJ – mun. Chișinău, str. Kiev 3a, et. 3, pînă la data de 26 iulie 2021, ora 17.00.
Concursul va avea loc în cel mult 30 zile de la publicarea anunțului, data și locul organizării acestuia vor fi anunțate prin paginile web www.justice.gov.md și www.unej.md cu cel puțin 3 zile înainte de desfășurare.
Informații suplimentare pot fi obținute la sediul UNEJ și la nr. de telefon 068401659.