Copiii pentru copii – daruri din inima
Uniunea Națională a Executorilor Judecătorești continuă tradiția anuală a solidarității prin organizarea unei licitații caritabile ”Copiii pentru copii – daruri din inima”, dedicată sprijinirii celor care au nevoie de ajutor.
În cadrul petrecerii de Revelion, în 20 decembrie 2024, membrii UNEJ și familiile lor s-au reunit pentru a transforma un gest simplu într-un ajutor semnificativ. Copiii colegilor noștri au contribuit cu obiecte handmade – de la jucării și decorațiuni, până la bijuterii și desene – toate realizate cu dragoste și dăruire. Aceste creații au fost expuse la licitație in timpul sarbatorii, iar fondurile obținute sunt destinate pentru a-l sprijini pe Harea Maxim, un tânăr luptător în toate sensurile https://www.facebook.com/share/p/1F5wn931gJ/
Maxim a suferit o traumă gravă la coloana cervicală în urma unui accident din timpul antrenamentelor, iar acum trece printr-un proces lung de reabilitare. Fondurile colectate vor contribui la susținerea recuperării sale, pentru ca el să-și poată îndeplini visul de a deveni campion.
Această licitație caritabilă nu este un eveniment izolat. An de an, Uniunea Națională a Executorilor Judecătorești se implică activ în sprijinirea celor aflați în dificultate, demonstrând că profesia noastră nu este doar despre impunerea respectului pentru lege, ci și despre compasiune și responsabilitate socială.
Grație implicării tuturor participanților, evenimentul din acest an a fost un real succes, iar suma adunată va aduce cu siguranță o schimbare pozitivă în viața acestui tânăr.
Mulțumim tuturor celor care s-au implicat – colegilor, copiilor și familiilor lor – pentru efortul, generozitatea și spiritul de solidaritate de care au dat dovadă.
Prin această acțiune, UNEJ demonstrează încă o dată că adevărata putere constă în unitate și în dorința de a face bine.
Vom continua să ne respectăm această tradiție anuală, să susținem cauze nobile și să fim alături de cei care au nevoie de sprijin!